De prea multe ori ii judecam pe ceilalti dupa aparente. Si nici macar dupa aparentele exterioare, ci dupa cele din mintea noastra. Dupa ceea ce ni se pare noua ca ar trebui sa fie si ceea ce ni se pare noua ca este. Fara sa avem habar despre ce se intampla in mintea, in inima si in viata celui pe care il judecam. Fara sa stim ce anume (si de ce) l-a determinat sa fie sau sa faca intr-un anumit fel. Si fara a-i da dreptul de a se apara.Tot procesul are loc in mintea noastra, iar condamnarea are, de cele mai multe ori, caracter definitiv. Sansa la "recurs" apare abia in momentul in care noi insine ajungem (si ajungem daca nu ne dam seama la timp) sa cadem in aceeasi greseala ca aproapele nostru (sau poate chiar mai mare) si realizam ca s-ar putea ca realitatea sa fie cu totul alta decat ne imaginam. Oare n-ar fi mai simplu sa prevenim decat sa tratam?
"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura." (Matei, 7, 1-2)
