Cerul din inimă

Nu demult, privind în sus,
spre ceru-nchis după apus,
căutam pierdută-n stele
rostul gândurilor mele.
Și mă-ntrebam până în zori
"Ce-o fi dincolo de nori?"

O clipă doar să bănuiesc
că Ceru-n inimă-L găsesc...
Că bolta sufletului meu
e răsărit de curcubeu...
și că-ntr-un colț uitat, pitit,
se roagă El blând și smerit.

Și-așteaptă doar să-mi schimb privirea
ca să Îi văd nemărginirea.
Să-mi spună cu un glas duios:
"Uite-mă! Sunt Eu, Hristos!"